Share on Facebook

Share on Facebook

Dacă e început de an, e momentul pentru noi planuri. Asta înseamnând,  pentru cei din voluntariat, noi idei şi proiecte în beneficiul celorlalţi, precum şi implicarea în şi mai multe acte caritabile.

Totuşi, ce-i „mână în luptă” pe aceşti oameni, ce-i motivează să găsească mereu resurse, apoi să tragă linia şi să adune rezultatele din proiecte non-profit? Ce ne îndeamnă, în calitate de fiinţe umane, să ne acordăm ajutorul şi să „facem un bine” dezinteresat necunoscuţilor din jur?  Rând pe rând, ştiinţa, spiritualitatea, psihologia au dat răspunsuri. Şi se pare că, în ultimă instanţă, este vorba, „simplu”, despre fericire.

Vocea ştiinţei a adus în discuţie importanţa secreţiei oxitocinei în întregul proces de „fabricare a fericirii”, şi cum că ar exista o legătura între o variaţie genetică care afectează hormonul oxitocină şi nivelul nostru de empatie. Psihologul Eric Berne, între alţii, a lansat conceptul interesant de calorii psihologice sau stroke-uri , care exprimă “orice act care implică recunoaşterea  celuilalt”.

Mathieu Ricard, om de ştiinţă şi scriitor convertit la budhism, desemnat drept „cel mai fericit om din lume” , consideră că simplul act de generozitate altruistă, făcut de la distanţă, este în măsură să ne umple cu un sentiment de adecvare cu natura noastră profundă. Aceasta, ca şi exerciţiul practicat în mod conştient şi consecvent al compasiunii, ne va aduce garantat sentimentul atât de preţuit de fericire.

Dintr-un mini-interviu acordat  Blogunteer.ro, am aflat şi de la psihoterapeutul Agnes Remalia Dragomir, ea însăşi cu o carieră de voluntariat de mai bine de zece ani la activ, mai multe despre conotaţiile psihologice ale implicării caritabile.

„Am început să lucrez  ca voluntar încă din anul doi de studenţie, aveam 20 de ani. Lucram pentru o clinică şi făceam aproape orice. Îmi plăcea ceea ce făceam şi am început să cresc acolo. A fost o experienţă pe care aş repeta- o. Am lucrat câţiva ani în acea clinica, între timp am început sa lucrez voluntară şi pentru o altă asociaţie – şi acolo am lucrat tot câţiva ani. Programul era de câteva ore , 1 - 3 zile pe saptamână.”

Impactul în dezvoltarea personală şi pentru carieră a fost mare, consideră Agnes Remalia Dragomir,  şi nu este nici pe departe prima persoană care recomandă voluntariatul ca debut în viaţa profesională a unui tânăr.

„Cum am spus,  aş repeta experienţa.

• În primul rând, a fost primul pas în formarea mea.
• Am învaţat foarte multe lucruri pe care să le fac, şi, desigur, pe care să nu le fac.
• Am avut parte de traininguri, formări, experienţe cu oameni şi experienţe de serviciu.
• Când am început sa lucrez (ca şi angajată) a fost mult mai uşor decat le-a fost colegilor mei care nu au lucrat deloc până la terminarea facultăţii. Sunt adepta voluntariatului si mi-ar placea să pot să am câteva persoane cu care sa pot lucra voluntară.”

Din punct de vedere emoţional şi psiho-terapeutic, beneficiile voluntariatului  „sunt, în cea mai mare parte, ale celui care lucrează ca voluntar.

Orice voluntar presupune o formare, timp, răbdare, apoi el pleacă oricând cand vrea, cu tot ce a învăţat. Cu toate astea, cei mai mulţi care lucrează cu voluntari,  fac asta pentru voluntari.  Există sisteme care implică persoane care au avut anumite afecţiuni, probleme afective, dependenţe (în special), care sunt prinşi apoi ca voluntari tocmai pentru a ramâne conectaţi la ce inseamnă   acea problemă din alt punct de vedere. O să ilustrez cu un exemplu: o persoana dependentă  de droguri, recuperată, are şanse mult mai mari sa rămână ancorată în realitatea răului ce îl poate face drogul – dacă lucrează voluntar  pentru ajutorarea celor care vin să se recupereze (într-un centru)”, spune Agnes Remalia Dragomir.

În aceeaşi idee, aflăm că formele de terapie în care se aplică munca voluntară sunt numeroase:

• „De la grupurile de copii – dezvoltare personala, socializare, grupuri de artă, până la  grupurile de adulţi, cum ar fi cele de recuperare, de sustinere sau de dezvoltare.
• Se poate lucra în programe educaţionale, programe sociale, de sănătate.
• Se poate lucra şi în programe pentru batrâni sau cu animale. ”

Cu această ocazie, psiho-terapeutul lansează un apel:

„ Avem o plaja foarte largă unde am putea sa ne implicăm, totul e să vrem. Eu una sunt cea care ar vrea să lucreze cu voluntari – problema e să găsesc persoane care să vrea. Pot să le învăţ din ce ştiu eu, şi ele vor avea de câştigat. Din păcate însă, sunt prea puţini care mai sunt disponibili pentru a lucra voluntar, chiar şi pentru două ore pe saptamână. E ceva ce aş vrea să transmit celor care citesc – ca şi voluntar,  nu ai ce să pierzi, poţi doar să câştigi: experienţă, traininguri, formare, mod de a lucra, de a învăţa ce să faci si ce să NU faci! Cei care au lucrat sau lucrează în voluntariat ştiu foarte bine ce am spus.”

În acest spirit, Agnes Remalia Dragomir dezvăluie puţin şi din  reţeta personală, în care şi-au pus amprenta atât formaţia teologică, precum şi cea de psiholog profesional, cea care a ajutat-o să persevereze şi să fie în continuare implicată într-o serie de proiecte de psiho-pedagogie, care vin în ajutorul copiilor cu deficite:

„Am o idee care mă inspiră de ani de zile. Am învăţat asta la o prezentare cu balene la Disney World, si am un semn pe care încă de atunci îl pastrez (simbolul de coadă de la o balenă), pe care scrie  “If you believe in your dreams your dreams can come true!” – „Când crezi în visele tale, ele se îmlinesc!”.

Şi, desigur, mă bazez foarte mult pe credinţa în Dumnezeu, care are o altă perspectivă asupra prezentului nostru pentru că ştie viitorul nostru”.

by  Cristina Chelaru

Publicat pe:

http://blogunteer.ro/2012/01/voluntariatul-prin-ochii-unui-psihanalist/

Foto: © Cristi ARSENE

Share on Facebook

Share on Facebook

Fiecare culoare a pamblicilor reprezenta o stare: cea roz era mereu
somnoroasa, cea mov era mereu obosita si cea albastra era mereu entuziasmata.
Mai spre pranz trei portocale destul de palide la culuare spun:

- Buna ziua!   Deodata … in cor se auzira patru voci:

- Buna ziua!

Apoi o voce batrana se auzi:

- Cum va cheama?

- Pe mine ma cheama Toma, spuse cu iuteala o portocala mica.

- Pe mine Alexandru, grai incet portocala cea mai dolofana.

- Iar, pe mine Tudor, se grabi cea de a treia portocala mica, dar si ea dolofana de altfel.

De  odata se auzi:

- Ne pare rau ca v-am speriat, si v-am lovit, se auzira patru voci inocente.

- Pe voi cum va cheama? spuse fundita roz somnoroasa.

- Pe mine ma cheama Matei, iar pe fratele meu Darius, spuse marul cel mare si zemos.

- Noi suntem mereu fericiti, adauga Darius.

- Si noi suntem “frati nesigurantei”, Eu sunt Alexandra, iar el este fratele meu Cristi. spuse para cea mica.

- Domnule cos si fundite cum va cheama? intreba Cristi cu mult respect.

-O, vai! Unde ne sunt manierele?! Eu sunt Carla.

-Eu sunt Nantalia.

-Eu sunt Maria.

-Iar, eu sunt Octavian.

Se auzira cele patru glasuri, dar in urmatoarele clipe proprietara portocalelor o fetita de numai 11ani, adusese: un sevalet, un tablou alb caneaua din panza, o paleta, cateva pensule groase, o multime de acuarele cu un pahar langa ele.

Acestea spusera in cor:

- Buna ziua! Eu sunt Mihnea, spuse sevaletul in continuare.

- Eu sunt Agnes, se auzi glasul tabloului.

- Eu sunt Elena, glasui paharul

- Eu sunt Rares si stim cine sunteti voi, grai paleta

- Dar ele, spuse nesigura Alexandra.

- Sunt acuarelele si pensulele, dar  nu au fost facute cu dragoste.

- Am vrea sa mai vorbim, dar trebuie sa muncim.

Atunci portocalele, cele trei fundite, cosul, “frati nesigurantei” si cele doua mere au avut cu toti alt sentiment: uimirea.

Iar de atunci nu au mai fost doar fericiti, obositi, somnorosi, nesiguri, palizi, entuziasmati sau bucurosi si au cunoscut si alte sentimente.

Andreea (11 ani)

Share on Facebook

Art-terapia este un proces terapeutic bene­fic persoanelor de toate vârstele care întâmpină dificultăţi fizice, emoţionale, spirituale sau in­telectuale. Însă un curs de art-terapie realizat la o vârstă fragedă poate da rezultate foarte bu­ne. „Este pentru toţi copiii care vor să se cu­noas­că mai bine, să poată coopera, să lucreze în echi­pă, să-şi dezvolte creativitatea, nu doar să me­moreze ce doamna de la şcoală sau de la gră­diniţă le-a spus”, ne explică Agnes Remalia, psi­hoterapeut la grădiniţa şi afterschool-ul „Cui­buşorul Zânelor”, din Bucureşti. „Scopul acestui tip de terapie la preşcolar şi şcolar este posibilitatea de a-i da voie să-şi descopere diverse stări, să le cunoască, să le descarce, să le schimbe când doreşte”, spune Agnes. Tot ea ne descrie şi modul de organizare al unei şedinţe.

„La preşcolari sunt diferite abordări: putem începe cu o poveste terapeutică din care ei să extragă o resursă pe care apoi să o transforme în ceva creativ. Uneori lucrează pe echipe, alteori individual. La şcolarul mic fiecare şedinţă are două părţi: una în care copiii lucrează un exerciţiu terapeutic după care aceştia creează diverse obiecte cărora le dau o destinaţie”.

Psihotrapeutul Agnes Remalia ne dă şi câteva exemple: un copil a construit o căsuţă pentru mama lui, pe care o vede foarte ne­li­niş­tită în casa pe care o împarte cu toată familia. Un altul a construit o barcă ce are steagul ţării noastre pentru că „noi suntem români” (spune el) şi vrea să rămână aici, unde are prieteni. Astfel reuşeşte să comunice temerea lui de a părăsi ţara împreună cu familia.

Ce nu este art-terapia? „Nu este un tratament! Ea poate fi folosită şi în cazul copiilor cu probleme mai dificile, dar nu este un tratament. De asemenea, nu e doar un curs de pictură, modelaj sau teatru”, ne lămureşte Agnes. Nu trebuie confundată cu arta, în care beneficiarul este opera, iar în art-terapie este omul, arta fiind un mijloc de dezvoltare pus la dispoziţia lui.

Bogdan este în clasa a III-a. Merge la cursurile de art-terapie ale lui Agnes din clasa a II-a şi este foarte încântat: „Mă amuz cu prie­tenii mei şi îmi place pentru că la acest atelier mă joc foarte mult într-un alt mod decât o fac de obicei”. Daria, tot în clasa a III-a, spune că: „la aceste şedinţe facem lucruri pe care nu le-am mai făcut niciodată, cum ar fi conuri antice sau accesorii”.

Care ar fi rolul terapeutului? „Acela de a-i da fiecărui copil posibilitatea să-şi extindă casa su­fletului. El îl coordonează, dar nu îi poate im­pu­ne câte camere să aibă şi nici ce fel de curte să îşi zidească”, concluzionează Agnes.

Ne dorim un copil care să se exprime liber,  să nu aibă frustrări şi anxietăţi, să comunice uşor cu ceilalţi? Atelierele de art-terapie ar putea fi o metodă. Prin desen, pictură, modelaj, teatru, dans, muzică sau marionete, copiii îşi pot exprima liber şi creativ emoţiile şi ideile, sub îndrumarea unul psihoterapeut.

Art-terapia este un proces terapeutic bene­fic persoanelor de toate vârstele care întâmpină dificultăţi fizice, emoţionale, spirituale sau in­telectuale. Însă un curs de art-terapie realizat la o vârstă fragedă poate da rezultate foarte bu­ne. „Este pentru toţi copiii care vor să se cu­noas­că mai bine, să poată coopera, să lucreze în echi­pă, să-şi dezvolte creativitatea, nu doar să me­moreze ce doamna de la şcoală sau de la gră­diniţă le-a spus”, ne explică Agnes Remalia, psi­hoterapeut la grădiniţa şi afterschool-ul „Cui­buşorul Zânelor”, din Bucureşti. „Scopul acestui tip de terapie la preşcolar şi şcolar este posibilitatea de a-i da voie să-şi descopere diverse stări, să le cunoască, să le descarce, să le schimbe când doreşte”, spune Agnes. Tot ea ne descrie şi modul de organizare al unei şedinţe.

„La preşcolari sunt diferite abordări: putem începe cu o poveste terapeutică din care ei să extragă o resursă pe care apoi să o transforme în ceva creativ. Uneori lucrează pe echipe, alteori individual. La şcolarul mic fiecare şedinţă are două părţi: una în care copiii lucrează un exerciţiu terapeutic după care aceştia creează diverse obiecte cărora le dau o destinaţie”.

Psihotrapeutul Agnes Remalia ne dă şi câteva exemple: un copil a construit o căsuţă pentru mama lui, pe care o vede foarte ne­li­niş­tită în casa pe care o împarte cu toată familia. Un altul a construit o barcă ce are steagul ţării noastre pentru că „noi suntem români” (spune el) şi vrea să rămână aici, unde are prieteni. Astfel reuşeşte să comunice temerea lui de a părăsi ţara împreună cu familia.

Ce nu este art-terapia? „Nu este un tratament! Ea poate fi folosită şi în cazul copiilor cu probleme mai dificile, dar nu este un tratament. De asemenea, nu e doar un curs de pictură, modelaj sau teatru”, ne lămureşte Agnes. Nu trebuie confundată cu arta, în care beneficiarul este opera, iar în art-terapie este omul, arta fiind un mijloc de dezvoltare pus la dispoziţia lui.

Bogdan este în clasa a III-a. Merge la cursurile de art-terapie ale lui Agnes din clasa a II-a şi este foarte încântat: „Mă amuz cu prie­tenii mei şi îmi place pentru că la acest atelier mă joc foarte mult într-un alt mod decât o fac de obicei”. Daria, tot în clasa a III-a, spune că: „la aceste şedinţe facem lucruri pe care nu le-am mai făcut niciodată, cum ar fi conuri antice sau accesorii”.

Care ar fi rolul terapeutului? „Acela de a-i da fiecărui copil posibilitatea să-şi extindă casa su­fletului. El îl coordonează, dar nu îi poate im­pu­ne câte camere să aibă şi nici ce fel de curte să îşi zidească”, concluzionează Agnes.

Preluat din www.jurnalul.ro – Jurnal de Duminica din 1 Mai 2011

Un articol de Carmen Dragan

http://www.jurnalul.ro/special/reportaje/cum-largim-casa-sufletului-576551.html

Share on Facebook

Share on Facebook

A doua zi de gradinita poate fi foarte grea. Copilul se poate plange ca ii e rau inca de noaptea, poate acuza dureri si poate chiar sa faca febra. Dimineata nu reuseste sa se treazeasca sau poate avea crize de varsaturi si dureri de cap. Fiecare copil se consuma si se descarca in felul lui. Tensiunea acumulata in prima zi de gradinita poate fi greu suportata si e nevoie sa apare descarcarea. Descarcarea e sanatoasa si e bine venita pentru a nu acumula pera multa tensiune interioara. Ea nu trebuie ignorata, dar nici nu e indicat sa incurajati copilul sa se bazeze pe aceste crize de descarcare pentru a scapa de gradinita. E bine sa fie supraveghat si sa se vada daca febra este o consecinta a unei infectii sau este asa numita febra de dor de mama/tata (de tata mai rar si depende de relatia copilului cu parintii). Incurajati copilul sa merga la gradinita, fiti calmi cand ii vorbiti despre gradinita, dar fiti foarte fermi si cu stananire de sine. Uneori crizele de isterie pot sa fie foarte mari, copiii se pot tavali pe jos, pot urla, se pot agata de dumneavoastra si pot chiar sa lesine. In aceste situatii spunetii cu calm sa inceteze pentru a putea discuta cu el/ea ca daca nu se opreste veti pleca inainte sa apucati sa vorbiti. De cele mai multe ori ei incetraza pentru ca vor sa va auda.  Sunti si parinti care pleaca in momentul in care copilul nu incetraza si ce am observat e ca acesta plecare actioneaza ca un dus cu apa rece si copilul reactioneaza mai bine apoi la spusele parintilor. Daca se opreste  explicatii  cu calm la ce ora veniti si amintitii de ce il duceti la gradinita. Vorbiti si cu educatoarea si/sau ingrijitoarea si spuneti de fata cu copilul ca in caz de urgenta sa va contacteze. Explicatii ca persoanele de acolo il vor ajuta cand are nevoie si va va contacta doar daca e nevoie.

Cel mai indicat e sa nu prelungiti crizele din urmatoarele zile. De aceia e mai bine sa nu zaboviti prea mult in holul gradinitei si nici sa nu intrati in sala de curs sau in sala de mese. O data ce ati intrat pe un teritoriu care e al gradinitei si el vede ca aveti voie o sa-i fie foarte greu sa inteleaga de ce plecati si nu ramaneti. Pentru unii copii poate fi foarte greu si in mod special daca au fost “abandonati” in trecut. Orice plecare a mamei/ tatalui la varsta mica (pana in 2 ani) si pentru mai mult de o zi poate fi perceputa ca abandon pentru un copil care nu are notinuea timpului.

Pregatiti impreuna cu copilul diferite ritualuri in care el sa aiba siguranta ca va intoarceti. Vorbiti despre aceasta cu psihologul gradinitei, educatoarea sau orice persoana care are rol de mediere in gradinita. Respectati ceea ce ii promiteti si daca ati ajuns la conventia ca veniti la  o anumita ora sau dupa o anumita activitate atunci e bine sa nu ii tradati increderea. Aceste crize dureaza de la 2-3 zile pana la 2-3 saptamani, dar in timp intensitatea se reduce. Daca criza apare mai tarziu atunci este invers (crizele cresc in intensitate sau apar brusc dupa cateva zile (chiar saptamani) de gradinita – pentru acesta voi scrie un alt articol.

Consecventa, calmul, rabdarea, dragostea si fermitatea sunt cateva din atributele ce ar trebui sa va descrie in acele zile. DAR uneori e foarte difícil daca inclusiv dumneavoastra ca si parinti ati avut anumite traume legate de gradinita sau abandon. Daca stiti ca aveti acesta dificultate atunci e bine sa apelati la un specialist si sa aveti cateva sedinte de terapia care sa va ajute sa nu ii transmiteti copilului dumneavoastra propriile temeri si “sa il imbracati cu o haina care nu i se potriveste, este mult prea mare si prea grea pentru el”!
Va doresc succes si toate adjectivele insirate mai sus sa va insoteasca!

Psiholog,

Agnes Remalia Dragomir MD.

www.psihoconsultanta.ro

Gradinita Cuibusorul Zanelor

www.cuibusorulzanelor.ro

Share on Facebook

In vederea pregatirii pentru gradinita va propun un model de poveste pe care puteti sa o spuneti copilului. Acesta e doar un model, se pot creea alte si alte povesti.
E bine ca personajul principal in poveste sa fie o jucarie favorita a copilului (sau un personaj din desene animate) – de exemplu: ursuletul Teddy , maimutica Cici, etc.
Eu am sa va spun povestea lui Cici  – care incepe gradinita.

Maimutica Cici pe taramul jocului
Cici este o maimutica foarte dragalasa, ea a avut ziua de nastere acum cateva zile si atunci mama si tata au decis sa o anunte ca au o surpriza pentru ea. Erau foarte emotionati cand au inceput sa-i povesteasca despre taramul jocului si al jucariilor, asteptau de mult acest moment pentru ca asta le arata cum Cici a crescut si acum reuseste sa se descurce singura tot mai mult.
Iata ce au inceput sa-i spuna parintii: (sugestie: folositi intonatiile si gestica, zambiti, fiti calm si sigur pe sine)
-Cici, noi avem o mare supriza pentru tine si suntem siguri ca o sa te bucuri
-O, mami, tati abea astept sa-mi spuneti ce ati pregatit pentru mine…
-Noi am vazut ca tu ai crescut tot mai mult si ne-am gandit ca e timpul sa petreci impreuna cu alti copii de maimutica la fel ca tine, mai mult timp astfel incat  sa inveti impreuna cu ei si sa va bucurati de tot ceea ce ati acumulat.. Acolo sunt jucarii multe, maimutle invata si se joace impreuna ….  si mai mult de atat ….  este o persoana care se ocupa de voi si va invata pe tot parcursul zilei din tot ce stie ea (nu spuneti neaparat ca e domnisoara, tanara,.. ca poate sa aiba educator sau o doamna mai in etate – si pentru a nu-l proiecta la ceva ce nu stiti sigur).
-O mami (tati) ma bucur asa de mult.! Cand putem merge? Abia astept sa ma duc acolo. Dar cum se cheama acel loc?
-Aaa..este o gradinita a maimutelor, acolo  merg maimuticile cand au crescut pentru a se putea pregati pentru viata. Parintii ii duc dimineata acolo, mananca, se joaca, invata cantecele, merg in parc, coloreaza, picteaza si apoi se odihnesc (e bine sa stiti cat de cat programul gradinitei unde vreti sa-l duceti si sa ii oferiti realitatea). Seara cand parintii maimuta vin sa ea acasa puisorii, copiii arata parintilor ce au facut peste zi – pot vedea  acolo chiar lucrari expuse. Noi abia  asteptam sa vadem  ce lucrari minunate o sa faci, ce o sa colorezi si cum o sa modelezi. Seara (la pranz/ dupa masa de pranz/ inainte de masa de pranz) noi venim sa te luam acasa. Personalul din gradinita se ocupa foarte bine de tine, au mancare buna si au zinnic tot felul de surprize pentru tine.
-Mami, tati eu de abea astept sa mergem la gradinita. Putem sa mergem chiar acum?? Sau cand ma trezesc de dimineata?
-O sa putem merge maine de dimineata. Pana atunci o sa dormi si o sa visezi cu jucariile si cu tot ce ti-am povestit. Noapte buna Cici!
-Noapte buna mami/tati! … si multumesc frumos pentru surpriza pregatita, astept cu nerabdare sa merg la gradinita maimutelelor maine!
-Cici a ramas in pat sa doarma linistita, iar mama a plecat in camera ei si era foarte fericita, Cici a crescut si e momentul sa inceapa gradinita!- pregatirea pentru scoala.
Aplicatie: Stii draga/ dragul  mea ca o sa vina ziua cand sa incepi si tu gradinita. Acolo vin (multi) copii de varsta ta. E foarte frumos  si o sa mergem sa vizitam cat mai curand. Maine o sa iti citesc o alta poveste despre cum s-a descurcat Cici la gradinita in prima ei zi.

Povestea lui Cici e doar un model, pot fi create si alte povesti in functie de experientele copilului, pentru a reglamenta si explica momentul inceperii gradinitei, relatia cu parintii/ bunicii sau  contextul in care creste copilul.

Va doresc sa va lasati mintea libera sa creeze cat mai multe povesti pentru copiii dumneavoastra pentru ca o poveste ii poate oferi alinare, il poate incuraja, il poate proiecta bine in viitor si il ajuta sa se pregateasca pentru ceva ce urmeaza sa vina.
Daca aveti nevoie de indrumare sau pot sa va ofer mai multe informatii va rog sa ma contactati.

Psiholog,

Agnes Remalia Dragomir MD.

www.psihoconsultanta.ro

Gradinita Cuibusorul Zanelor

www.cuibusorulzanelor.ro

Share on Facebook