Prima zi de gradinita

Prima criza din viata fiecarei persoane este nasterea! Urmeaza apoi alte si alte crize in functie de istoricul si alegerile familiei (sau uneori de evenimente pe care nu le putem controla). Una din crizele vietii (la varsta copilariei) este intrarea in gradinita. Daca este o criza nu inseamna ca trebuie  sa o evitam (nasterea, casatoria, etc sunt tot crize). In urma fiecarei crize din viata noi ne transformam, crestem, ne dezvoltam.

De multe ori intrarea copilului in gradinita schimba inclusiv modul de functionare al familie. Am vazut situatii in care parintilor le e mai greu sa lasa copilul la gradinita decat ii e copilului sa ramana acolo deoarece se joaca si isi face noi prieteni.

De ce trebuie sa tineti cont in prima zi de gradinita:

– pregatiti copilul dinainte (cateva saptamani), povestitii de Gradinita ca de un taram al jucariilor, prieteniilor si frumusetii de a invata lucruri noi;

– duceti copilul la gradinita (pentru a incepe programul efectiv) cand puteti sa va programati o saptamana in care sa lipsiti de la servici sau sa plecati mai devreme, cand e cazul, si in special in primele zile de gradinita;

– incercati sa adunati tot curajul pe care puteti si sa veniti cu zambetul pe buze – oricum copilul simte starea de tensiune si neliniste a parintilor;

– dimineata cand duceti copilul nu stati mai mult de cateva minute in holul gradinitei si atunci cand plecati spunetii ca va intoarceti foarte repede (ex: inainte sa mearga copiii la masa – pentru aceasta e bine sa cunoasteti foarte bine programul gradinitei si eventual sa discutati cu psihologul gradinitei despre obiceiurile din acel loc).

– intrebati personalul gradinitei care sunt obiceiurile din acea gradinita, ce si cum se procedeaza la intrarea in Gradinita. Incercati sa cititi cat mai bine Formularele de inscriere care va ajuta cu informatii in acest sens si Regulamentul de Ordine Interioara. Daca cititi toate aceste documente o sa vedeti ca nu mai este nevoie sa intrebati personalul gradinitei  acelasi lucruri si o sa va simtiti mai in siguranta.

– cand veniti sa luati copilul aveti rabdare cu personalul care este implicat in educatia copilului dumneavoastra si ganditi va ca persoanele de acolo au avut si alti copii de care s-au ocupat.

– exista posibilitatea sa apara mici accidente in primele zile de gradinita: julituri, vanatai, conflicte intre copiii. De ce apar? Pentru ca e un mediu nou, copilul este mai agitat, nu aproximeaza bine viteza si spatiile si pentru ca e nelinistit poate intra in conflicte cu ceilalti copii care sa il penalizeze. TOATE acestea fac parte din formarea lui ca si persoana independenta care isi marcheaza teritoriul si care reuseste sa se descurce fara mama si tata (bunici, tutori).

– chiar daca plange nu ingrenunati situatia educatorelor ramanand prea mult timp acolo si mergand peste tot cu el – in acest fel cresteti anxietatea copilului dand dovada ca nu aveti incredere ca este intr-un loc sigur si ca este lasat pe maini bune;

Prima zi de gradinita a unui copil nou presupune un consum de energie foarte mare si pentru personalul gradinitei – asa ca e bine sa aveti rabdare pana primiti raspunsuri la toate intrebarile dumneavoastra.

Eu le recomand parintilor (cand imi spun ca s-au decis sa duca copilul la gradinita) ca in prima zi sa lasa copilul 2 ore si sa-l ea inainte de masa de pranz. De ce recomand acest lucru? Am sa va explic. Copilul este intr-un spatiu nou, nu are notiunea timpului, oboseste mai repede – pentru ca e implicat in mai multe activitati si apoi I se face foame. Cand incepe sa-i fie foame si somn daca nu e cineva cunoscut in jurul lui, sau daca mama/tata/bunica nu a venit sa-l ea de la gradinita el se sperie si nu stie ce sa mai faca – asa poate aparea trauma si apoi lucrurile se rezolva mai greu (gradinita fiind privita ca un loc urat sau apare/ se intareste trauma abandonului). Timpul pe care copilul il petrece in gradinita poate creste treptat ca in 4 – 10 zile copilul sa poata ramane  la gradinita pana la incheiera programului (aprox ora 18 – in functie de programul gradinitei).
Psiholog,
Agnes Remalia Dragomir MD.
www.psihoconsultanta.ro

Gradinita Cuibusorul Zanelor

www.cuibusorulzanelor.ro

Leave a Reply